Fost-am vineri seara in oras sa ma zbantui si eu un pic. Eh…unde-am fost. La Midi, la Troy Pierce am fost. Nu aveam mari asteptari de la aceasta seara, dar uite ca intotdeauna e cel mai bine cand nu te astepti la nimic. Ajunsa la destinatie, dupa o cursa interesanta cu un taximetrist care, printre altele zicea ca ” fetelor, puţâţ’ fain”, anuntandu-ne ca a renuntat la odorizant, in speranta ca va avea doar curse asemenea noua in acea seara. Asadar, dupa asezarea strategica din lateral, dupa vreo 10 minute am purces inauntru, ne-am lasat surplusurile de textila la garderoba si am analizat situatia. Surprinzator, era mai bine decat ne astptam. Vizita obisnuita la toaleta, asa ca pentru inceputul unei seri in club si…go for it! Kid Chriss a fost…..pffffff. Nici n-am cuvinte. Un warm-up excelent.  Ne doream pentru inceput sa-ntarzie Troy si sa ne mai tina putin Kid Chriss cu mainile pe sus de la pupitru. Pentru asta, felicitarile nu sunt de ajuns. De multa vreme nu m-am mai simtit asa la un warm-up. Intr-un final, pe-o voce-n portugheza, cu o ţâră de suspans si visualuri dementiale, intra Troy! Nu-mi venea sa cred ce se intampla in jurul meu. Nu era la fel ca ultimele dati prin Midi (iar aici nu ma refer la oameni, ci la atmosfera). Ma simteam din nou ca la inceputuri, ca atunci cand eram novice si inca mai testam piata, experimentam feelingul de zbantuiala-n Midi. Daca e vorba de atmosfera…speachless.

Daca e sa trec la oameni, am vazut de toate felurile si tipurile. De-aia cu ochelari, de te-ntrebau din coltu’ gurii “Hey! Cum ma descurc?”, avionase protectoare, care aveau impresia ca-s intr-un club de salsa si trebuie sa danseze cat mai aproape de tine, ba chiar sa te imbratiseze cu aripile larg deschise. De fapt, asta a fost problema serii: avionele astea care survolau in jurul nostru si-si deschideeau aripile-n ritm de salsa (ca-i bagai, ca nu-i bagai in seama). Mai si vreo doi-trei talibani, care aveau chef de conversatie, unu mic, da’ cu tupeu nevinovat, care-si cerea permisiunea sa stea in preajma unei fete “Da’ pot sa dansez cu tine?”…”Dar pot sa stau aici?”, inca vreo doi trei pusi pe glume, care-mi repetau intr-una in ureche “Eu glumesc, sa nu te superi. Sa-mi spui daca te iau prea tare. Ok? Oricum…tu esti tot ce trebuie pe-aici” si se-agatau in trenulet si-mi repetau ca “Glumesc, sa nu te superi, te rog”, dupa care replica aia amult prea cunoscuta “Te cunosc de undeva, sunt sigur!” si uite-asa a trecut si seara noastra, hotarate fiind sa consumam exclusiv apa plata si sa ne distram cat de bine putem. Exact asta am si facut, iar rezultatul final a fost mult mai bun decat ne asteptam. A fost si un factor perturbator, prieten cu “avionul care survola” in jurul nostru, care s-a gandit ca e ok sa ciocneasca ironic cu apa plata din dotare si sa ma-ntrebe, trangand cu ochiul “Si tu ai mancat sarat?”. Punct. Pana aici. Daca voi, restul consumatorilor de apa plata in club nu puteti sa va distrati fara sare in bucate, aflati ca se poate si ca sunteti penibili in dorinta voastra de a epata. Cu un gram de minte din dotare, v-as mai sfatui sa nu va-ncredeti prea tare si sa mai adresati intrebari de genul asta necunoscutilor, ca in loc de poze-n club, v-ati putea trezi cu poze de identificare, fata si profil.

O concluzie in cinci cuvinte: Ne revedem la Marco Carola. Acelasi loc, aceeasi ora!